Jucătorii Vasluiului s-au antrenat din nou, duminică, fără staful tehnic, ședința de pregătire de aproximativ două ore fiind condusă de fotbalistul Daniel Pancu. Potrivit unor surse, staful tehnic al FC Vaslui, care ar urma să conducă de luni antrenamentele, conform programului anunțat de spanioul Juan Ramon Lopez Caro, se află într-o excursie în nordul Moldovei.
„La fel ca ieri (n.r. – sâmbătă), am considerat că este absolut necesar să ne antrenăm, ținând cont că la sfârșitul săptămânii viitoare ne așteaptă un meci greu acasă, cu una din revelațiile acestui început de sezon (Oțelul Galați). Nu ne mai puteam permite ca după atâtea zile de pauză să nu facem pregătiri. În mod cert, dacă ne luam liber și în astea două zile, ar fi scăzut randamentul fiecăruia. Din păcate trăim cu toții o experiență tristă, pe care nu am mai avut-o în întreaga mea carieră de fotbalist. Eu nu acuz pe nimeni și nu spun că ar fi cineva vinovat, deoarece profesional nu îmi pot permite să-mi dau cu părerea despre antrenor. Noi totuși sperăm să se încheie odată acest scandal„, a declarat Daniel Pancu.
La antrenament a participat și Pouga, care nu s-a pregătit sâmbătă, fiind învoit. Gladstone, care până în prezent s-a aflat în recuperare după o accidentare suferită în play-off-ul Ligii Europa, a început alergările ușoare.
Jucătorii echipei vasluiene s-au antrenat și sâmbătă fără staf tehnic, sub conducerea a trei dintre ei, Silviu Bălace, Wesley Lopes și Daniel Pancu.
FC Vaslui își va continua pregătirile, luni, cu un antrenament de la ora 10.30.
Echipa FC Vaslui a obținut doar cinci puncte în primele șase etape ale Ligii I, ocupând locul 14 în clasament, iar oficialii clubului încearcă să-l facă pe antrenorul spaniol Juan Ramon Lopez Caro, angajat în această vară, să-și dea demisia pentru a nu-i plăti clauza de reziliere a contractului, în valoare de un milion de euro.
Conducerea clubului și tehnicianul iberic sunt în conflict deschis din această săptămână, în care jucătorii au refuzat să se antreneze, potrivit lui Caro, sau au avut liber, potrivit lui Adrian Porumboiu.
Jucătorii echipei nu s-au prezentat la antrenamente miercuri și joi, tehnicianul spaniol considerând că este împiedicat să-și desfășoare activitatea deoarece fotbaliștii i-au boicotat ședințele de pregătire.
Însă conducerea clubului a precizat că era normal ca jucătorii să nu se prezinte la pregătire doarece au primit liber chiar de la tehnician, care s-a răzgândit ulterior și a programat antrenamente în cele două zile
La antrenamentul de vineri dimineață, Caro i-a informat pe jucători că vor avea liber sâmbătă și duminică, ceea ce l-a determinat pe finanțatorul Adrian Porumboiu să afirme că decizia tehnicianului „este o provocare ordinară” și o „bătaie de joc”.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER